Foisorul de Foc
edificiu ce gazduieste
Muzeul National al Pompierilor

Foisorul de Foc
la inceputul secolului trecut

Un edificiu aparte

În anii 1891-1892 în mijlocul Bucurestiului, la intersectia Bulevardului Ferdinand I cu Strada Traian s-a realizat noul Foisor de foc, loc anume ales, de unde se realiza supravegherea si anuntarea posturilor de pompieri, prin mijloace specifice epocii, despre aparitia unor incendii nu numai în centrul urbei, dar si în cartierele ei.
Realizat dupa planurile arhitectului George Mandrea, edificiul era nu numai un post de observatie si anuntare, dar si de interventie, deoarece – pe lânga turnul de observare si anuntare – în constructia sa dispunea de un rezervor cu o importanta cantitate de apa, spatii pentru cazarea efectivului unei sectii de pompieri, iar la parter erau adapostite pompe de incendiu si caii necesari pentru transportul acestora.
Foisorul de foc avea sa-si îndeplineasca rolul pentru care a fost construit mai bine de 42 de ani, pâna la modernizarea posibilitatilor de anuntare a incendiilor, prin aparitia si dezvoltarea posturilor telefonice, când nici spatiul pentru adapostirea subunitatii de pompieri si a mijloacelor de lupta nu mai corespundeau.
În aceasta situatie, Primaria generala a Capitalei si Comandamentul Pompierilor Militari au trecut la realizarea constructiei postului de pompieri Regele Ferdinand I, în cartierul Obor.
În aceste conditii, cladirea Foisorului de foc ramasese uitata, folosita doar pentru depozitarea unor materiale, supusa eroziunilor, însa continua sa fie impunatoare prin asezarea si arhitectura ei si prin rolul pe care-l avusese în viata orasului pentru mai bine de patru decenii.

E xponate

Lupta din Dealul Spirii

Drapelul Pompierilor inmanat regelui Carol

Pompieri sec. XIX

Pompieri sec. XIX

De la initiativa la realizare

Dupa mai bine de un sfert de veac de la mutarea postului de pompieri de la Foisorul de foc, o idee îndrazneata a colonelului Nicolae Ioanovici vine sa lumineze întunericul asternut de vremuri în jurul acestui edificiu, ce continea vie amintirea pompierilor, fiind ea însasi o pagina din istoria acestora.
Dupa mai multe studii si sondaje în anul 1960 a propus ofiterul Comandantului Pompierilor întreprindea de masuri pentru realizarea în cladirea Foisorului de foc a unui Muzeu al Pompierilor. General Pamfil Tatu, împreuna cu loctiitorii sai coloneii Benone Toropoc, Dan Dobrotineanu si Florea Radulescu îmbratiseaza ideea, dar se ridica problema fondurilor banesti necesare pentru refacerea si adecvarea localului, amenaja viitorul muzeu, procurarea si confectionarea exponatelor si a mobilierului, precum si crearea unui stat minim de încadrare cu posturile necesare pentru functionarea institutiei.
La toate aceste probleme, colonelul Nicolae Ioanovici, prin firea lui îndrazneata si întreprinzatoare, a gasit raspunsuri. S-a apelat la Sfatul Popular al capitalei, propunând ca la început, viitorul Muzeu al Pompierilor sa se constituie ca sectie a Muzeului de istorie si arta al Municipiului Bucuresti, propunere acceptata de conducerea de atunci a capitalei, cu urmari benefice pentru acordarea fondurilor minime necesare. S-a intervenit la ministerele economice de atunci (petrol-chimie, forestier si industria lemnului, agricultura, industria constructoare de masini, industria usoara s.a.) propunându-se ca în cadrul muzeului sa fie exponate care sa prezinte realizarile si masuri de prevenire si stingere a incendiilor din domeniile de activitate ale departamentelor respective. În schimb, acestea au contribuit cu fonduri pentru realizarea noii institutii muzeistice. Dupa o munca intensa, desfasurata timp de aproape de trei ani, colonelul Nicolae Ioanovici, împreuna cu colectivul de ofiteri si ingineri, printre care coloneii Sergiu Vornicu, Constatin Pal, Dumitru Belonia, Ilie Oprisan, Constantin Filcea, Gheorghe Bancila, Traian Chirtes, Ioan Mateli, arhitectul Ioan Voiculescu, inginerul Vasile Calinescu, pictorul locot.colonel Alexandru Dumitras si multi altii din Comandamentul Pompierilor si Grupul de Pompieri Bucuresti, s-a reusit ca la 17 septembrie 1963, când se împlinise 115 ani de la lupta pompierilor din Dealul Spirii, sa aiba loc inaugurarea Muzeului Pompierilor.
Recunoscându-i-se colonelului Nicolae Ioanovici meritele în realizarea muzeului în notarile de serviciu sefii sai au mentionat, în decursul anilor (01.11.1960-01.11.1961) – „lt.colonelul Nicolae Ioanovici a realizat în acest an, prin straduinta si munca perseverenta si neobosita, reamenajarea foisorului si pregatirea sa în vederea realizarii Muzeului Pompierilor”; (01.11.1961-01.11.1962) – „în anul 1962 pe lânga functia pe care o detine (sef al inspectiei pentru prevenirea incendiilor din Grupul de Pompieri al Municipiului Bucuresti, n.n.) si-a desfasurat activitatea si pentru organizarea Muzeului Pompierilor din Capitala, reusind sa mobilizeze organele Sfatului Popular, precum si alte institutii, la buna desfasurare a lucrarilor, pentru amenajarea în cât mai bine conditiuni a muzeului”; (01.01.1963-30.12.1963) – „ofiterul a avut o mare contributie la realizarea Muzeului Pompierilor din Capitala. Apreciez aceasta constructie ca un succes exceptional al ofiterului, izvorât din munca sa neobosita, timp de aproape trei ani. Muzeul constituie o mândrie pentru trupele M.A.I. În aprecierea facuta la 19.04.1964 se mentiona, privind activitatea colonelului Nicolae Ioanovici: „Muzeul pompierilor, realizat prin contributia efectiva a ofiterului, vizitat pâna în prezent de aproximativ 60.000 de persoane, care au apreciat munca de paza contra incendiilor si marea realizare…”
Seismul care a avut loc în martie 1977 a produs deteriorarea si chiar distrugerea multor exponate din muzeu; însasi cladirii i s-au facut lucrari de consolidare, impunându-se renovarea întregii institutii. O comisie formata din George Homasteanu, pe atunci Ministerul de Interne, generalul Gheorghe Briceag, comandantul pompierilor, alte cadre de conducere din minister si comandamentul pompierilor, s-au deplasat la muzeu împreuna cu colonelul Eugen Paun, seful muzeului si profesorul Ion Panturu, muzeograf, stabilind pe loc masurile necesare pentru renovarea muzeului, cu termene si raspunderi precise, odata cu care s-au efectuat si lucrari de modernizare a acestuia. În aceasta ampla actiune s-a implicat din plin si colonelul N. Ioanovici, care desi se afla în rezerva, si-a manifestat din nou dragostea si atasamentul fata de aceasta institutie.

Focul cel Mare

Monumentul Eroilor Pompieri

Sala muzeu

Coif Pavel Zaganescu

Preocupari muzeistice

În atentia muzeografilor si a conducerii muzeului a stat în primul rând identificarea, colectionarea, depozitarea si conservarea de documente si obiecte ce atesta, în mod sugestiv si convingerilor, evolutia protectiei împotriva incendiilor pe teritoriul României din primele începuturi si pâna în zilele noastre.
În acestea se oglindesc faptele de curaj si eroism ale pompierilor militari si civili pentru salvarea de vieti omenesti, bunuri materiale si valori spirituale din flacarile mistuitoare, furia învolburata a apelor, pe timpul inundatiilor, a seismelor ce au avut loc de-a lungul vremurilor, toate confirmând înaltul caracter umanitar al profesiei si misiunilor pompierilor.
Documentele si exponatele din muzeu atesta participarea pompierilor militari, în momentele cruciale ale istoriei române – cum au fost Revolutia din 1848-1849, razboiului pentru Independenta din 1877-1878, Razboiul pentru întregirea neamului din anii 1916-1920, precum si în zilele furtunoase ale lunii august 1944, împotriva trupelor hitleriste.
Un loc aparte în activitatea muzeului a fost studierea, identificarea si depozitarea mijloacelor de combatere a incendiilor din cele mai îndepartate timpuri si pâna si pâna azi, însa regretabil este ca nu s-a gasit înca posibilitatea ca acestea sa fie prezentate publicului, în preajma imediata a sediului acestei institutii.
Lucrarile editate si materialele publicate în presa constituie una din cele mai importante realizari ale Muzeului National al pompierilor.
Astfel de la înfiintarea Muzeului Pompierilor, prin harnicia, competenta si pasiunea dovedita de colectivul acestei prestigioasei institutii, s-au facut pasi importanti pe drumul realizarii si dezvoltarii literaturii referitoare la istoria pompierilor români.
Printre aceste lucrari se înscrie File din istoria pompierilor români (Bucuresti, 1983), realizare remarcabila a profesorului Ion Panturu; Pagini din istoria pompierilor. Contributia pompierilor militari la lupta pentru libertatea sociala si nationala a poporului român (1835-1878) de prof. Ion Panturu, prof. Reta Brezeanu si col. Eugen Paun; File din istoria pompierilor militari. De la steagurile de foc la pompierii militari (Bucuresti, 1980) a prof. Ion Panturu.
Un loc aparte îl ocupa realizarea albumului Pompierii Români în anii 1835-1985, cu sprijinul aniversarii a 150 de ani de la înfiintarea unitatilor militare de pompieri, care constituie un omagiu si o cinstire a tuturor celor care, prin munca si jertfa lor, au înfaptuit istoria pompierilor români, într-un veac si jumatate.
În anii recenti s-au realizat lucrarile Comandantii Corpului Pompierilor Militari si General de divizie Pamfil Eugen Tatu, comandantul pompierilor în anii 1950-1974 de prof. Ion Panturu, cu sprijinul generalului de brigada Aurel Udor, comandantul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Dealul Spirii” a Capitalei.
Pentru conducerea muzeului pompierilor, a colectivului sau o preocupare de seama a constituit-o si organizarea de simpozioane, mese rotunde, expozitii din muzeu, expozitii filatelice cu aspecte din trecutul istoric al protectiei împotriva incendiilor, care au fost apreciate de public.
La simpozioane sau mese rotunde au participat specialisti din Directia Generala si Directiile teritoriale ale Arhivelor statului, istorici, muzeografi de la Muzeul National Militar, muzee judetene, cadre din Comandamentul pompierilor, active si în rezerva sau retragere, aceste activitati contribuind la îmbogatirea documentarii privind istoria pompierilor din România.
Dupa decembrie 1989 ca si altor muzee ce prin continutul exponatelor si activitatilor cuprind evolutia unor institutii din întreaga tara, institutiei i s-a dat denumirea, pe drept cuvenita, de „Muzeu National”, initial prin ordin al ministerului de Interne, iar apoi odata cu aprobarea noilor state de organizare ale Comandamentului Pompierilor, si prin Legea privind pompierii militari.
În activitatea desfasurata de Muzeul National al Pompierilor si rezultatele obtinute, un rol hotarâtor l-a avut personalul ce a încadrat aceasta institutie prof. Maria Boros, coloneii Eugeniu Paun, Ioan Iancu, Stefan Iordache. Mentionam activitatea desfasurata în diferite perioade de timp cadrul muzeului de catre prof. Reta Brezeanu, General de brigada ® Costica Nicoara, coloneii ® Ivan Constantin, Alexandru Raulescu s.a.

Se remarca în mod deosebit, prin activitatea desfasurata profesorul Ion Panturu, în cadrul acestei institutii de mai bine de 30 de ani, o lunga perioada de timp, suplinind functia de sef al muzeului, iar din anul 1993, devenind titularul acestui post.

Pompierii militari si civili din România se mândresc cu institutia lor muzeistica si doresc colectivului noi si importante succese profesionale.