În afara învatamintelor în plan militar, primul razboi mondial a generat serioase motive de reflectie si în planul protectiei populatiei civile în fata ororilor care l-au însotit. Si în România, ca de altfel în întreaga Europa, lipsa unei pregatiri anterioare si a unor masuri minime de protetie, au generat sute de mii de victime civile nevinovate care s-au adaugat celor de pe fronturile de lupta. Supusa la primele atacuri din aer, la bombardamentele artileriei, dar si la atacuri diversioniste cu agenti micorbieni care au dus la provocarea unor epidemii în masa asa cum a fost tifosul exantematic, holera, febra tifoida, populatia de la orase si din mediul rural a avut de suferit din greu.

Pe data de 1 ianuarie 1925 ia fiinta în mod oficial Serviciul Apararii Contra Gazelor din armata româna care în afara de amintita scoala mai cuprindea un laborator de cercetari si un atelier de reparatii. Preocuparile în domeniu impun aparitia, în anul 1926, a primului act normativ denumit „Instructiuni provizorii asupra protectiei contra gazelor de lupta”. Tot în acelasi an va apare si revista „Antigaz” care va îndeplini un rol important în pregatirea cadrelor militare si educarea populatiei. Anul urmator în revista „Antigaz” apare, sub semnatira col. Popescu E. George seful serviciului apararii contra gazelor articolul „Protectia populatiei civile contra gazelor de lupta”, care va prefigura cadrul organizatoric si misiunile viitoarei aparari pasive.

Lucrarile Comtetului International al Crucii Rosii din anul 1928 pun pentru prima oara problema înfiintarii unor structuri de protectie a populatiei împotriva atacurilor aerochimice, precum si pentru elaborarea unui act normativ în acest sens. Asa apare Decizia Ministerului de Razboi nr. 513 din 21 iunie 1928 de instituire a unei comisii mixte destinata „A studia si propune masuri pentru solutionartea problemei protectiei populatiei civile”. Din comisie, pe lânga reprezentanti civili ai unor ministere, faceau parte delegati ai armatei, jandarmeriei, seful serviciului apararii contra gazelor, col. Popescu E. George, precum si seful pompierilor militari, col. Gheorghe Pohrib. Dupa un an de studii comisia va prezenta guvernului „Instructiunile provizorii pentru organizarea protectiei civile contra gazelor de lupta” care vor fi aprobate de catre Consiliul de Ministri pe data de 25 octombrie 1929. Acest act juridic este primul de acest fel care reglementeaza înfiintarea unei organizatii pentru protectia populatiei civile în caz de razboi.

Înfiintarea, prin Legea 1911 din 31 martie 1932, a Inspectoratului General al Comandamentelor Teritoriale stabileste în sarcina acestui organism coordonarea lucrarilor si masurilor pentru apararea antiaeriana a teritoriului si populatiei împotriva gazelor de lupta. Cu un an înainte, datorita unor eforturi importante aparuse masca contra gazelor, model românesc, apreciata ca fiind una dintre cele mai perfomante din acea vreme.
Începutul reglementarilor de rang superior privind protectia populatiei si a bunurilor în caz de conflict armat este dat de Legea asupra organizarii natiunii si teritoriului pentru timp de razboi” nr. 1245/24.04.1933 prin care se stipula încadrarea cetatenilor tarii în diferite organizatii paramilitare, inclusiv în cele de aparare pasiva pentru protectia populatiei si interventie în vederea înlaturarii efectelor atacurilor din aer. Strâns legat de aceasta lege si anterior aparitiei ei, va intra în vigoare Regulamentul Apararii Pasive Contra Atacurilor Aeriene la 23 martie 1933, regulament aprobat prin Înaltul Decret Regal nr. 468 din 28 februarie acelasi an. Prin acesta se stabilea ca „Apararea Pasiva este pregatita si pusa în aplicare pe întregul teritoriu de Ministerul de Interne prin Comisia Superioara de Aparare Pasiva”, întreaga problematica trecând de la Ministerul Apararii Nationale. Respectivul regulament stabilea atributii ministerelor, localitartilor urbane si rurale, întreprinderilor si institutiilor de tot felul. Se înfiintau comisii de aparare pasiva la nivelul judetelor, preturilor, municipiilor, oraselor si comunelor rurale, precum si la nivelul întreprinderilor si institutiilor. Totodata erau instituite masuri prevenitve, masuri de salvare si era stabilit un document unic de înfiintare a formatiunilor de interventie de la nivelul localitatilor, institutiilor si întreprinderilor, denumit Planul Apararii Pasive. Înaltul Decret Regal nr. 468 este considerat actul de nastere al Protectiei Civile din România, în fiecare an la 28 februarie sarbatorindu-se ZIUA PROTECTIEI CIVILE.

Prin acelasi regulament erau stabilite si masuri de competenta pompierilor militari, inclusiv de organizare si participare la exercitiile publice de alarmare si de pregatire a populatiei civlile din localitatile unde existau subunitati ale acestora. Legea 815 din 3 aprilie 1936 privind organizarea Corpului Pompierilor Militari stabilea ca „Prevenirea si combaterea sinistrelor, precum si executarea masurilor impuse pompierilor prin Regulamentul Apararii Pasive Contra Atacurilor Aeriene sunt încredintate pe tot cuprinsul tarii Corpului Pompierilor Militari”. Organizarea si subordonarea dubla (Ministerului de Interne - administrativ; Ministerului Apararii Nasionale - din punct de vedere al recrutarii, disciplinei si pozitiei militarilor), a Corpului Pompierilor Militari, a permis acestuia sa organizeze înca din timp de pace si subunitati de aparare pasiva pentru: observare si semnalizare; determinarea si identificarea gazelor de lupta; dezinfectare; salvare a ranitilor si gazatilor; îndepartare a darâmaturilor; ridicare a bombelor neexplodate etc. Toate aceste formatiuni vor fi echipate si înzestrate cu echipament si aparatura specifica, inclusiv cu autospeciale si utilaje (cele din Bucuresti si din Ploiesti). De mentionat ca în toata perioada interbelica si pe timpul celui de-al doilea razboi pompierii militari au pastrat în compunerea lor unitati si subunitati de aparare pasiva, la nivelul Capitalei fiind organizat, în 1940, un Batalion de Pompieri de Aparare Pasiva cu patru companii (în afara celor sase, numai de pompieri, existente dinainte). O puternica organizare de pompieri si aparare pasiva a existat pe Valea Prahovei (un batalion care se va transforma în regiment dupa 3 august 1943).

În planul coordonarii apararii pasive a teritoriului controversa iscata, pe fondul unor orgolii personale, de trecerea acesteia la Ministerul de Interne va fi rezolvata prin preluarea coordonarii de catre nou înfiintatul Minsietr al Aerului si Marinei, în anul 1936. În realitate era vorba doar de Comitetul de Coordonare al Apararii Pasive alcatuit din reprezentanti ai ministerelor, precum si de un birou al apararii pasive, care vor functiona în cadrul acestui minister, partea operativa, de interventie si pregatirea populatiei ramânând în sarcina pompierilor militari, a organelor administratiei publice locale, precum si în aceea a conducerii întreprinderilor si institutiilor.

Cu organizarea mentionata, formatiunile de aparare pasiva ale localitatilor si stabilimentelor economice, ale Crucii Rosii si subunitatile de pompieri - aparare pasiva, îsi vor face debutul la primele atacuri din aer de la Iasi din 23 iunie 1941. Faptul ca s-a tergiversat constituirea, înca din timp de pace, a unor formatiuni puternice de interventie specializata, pe zone si regiuni cu mare concentrare economica, a avut consecinte grave, mai ales pe timpul devstatoarelor atacuri din aer din anii 1943 - 1944, începând cu atacul de la Ploiesti de la 1 august 1943. De altfel, chiar comandantul Comandamentului Apararii Pasive, generalul Gh. Marinescu, arata cu putin timp înaintea atacului mentionat ca în afara pomppierilor militari si, în mica masura, a trupelor chimice, nu mai exista arme care sa furnizeze efective nou înfiintatului comandament. Acest tablou sumbru era „consecinta lipsei de întelegere, marginalizarii acesteia (apararii pasive n.n.) de catre autoritatile de stat civile si militare...”. Ca un rezultat al modului în care s-a actionat pe timpul masivelor atacuri din august 1943, cînd rafinariile din Ploiesti si Câmpina au fost atacate de 1760 de avioane anglo – americane, în Valea Prahovei se va înfiinta un regiment de pompieri - aparare pasiva, care va fi desfiintat în anul 1945, an în care se desfiinta si Comandamentul Apararii Pasive din cadrul Subsecretariatului de Stat al Aerului, înfiintându-se Directia Apararii Pasive cu 11 ofiteri, 3 subofiteri si 10 civili. Ulterior, ca urmare a ordinelor Comisiei Aliate de Control, directia va deveni serviciu cu 4 ofiteri, 3 subofiteri si 6 civili.

Exercitiu radiologic

În anii urmatori, se fac eforturi de organizare si reconstituire a structurilor de aparare pasiva, iar la 15 septembrie 1948 prin ordinul 45.082 al Marelui Stat Major se reînfiinteaza Comandamentul Apararii Antiaeriene a Teritoriului. Perioada de incertitudine si cautari a luat sfârsit prin Decretul 222 din 9 septembrie 1950 care prevedea masurile de organizare si functionare, pregatire si control privind apararea pasiva a teritoriului tarii. Noile reglementari juridice, de inspiratie sovietica, dau apararii locale antiaeriene un cadru organizatoric aparent perfectionat, care în anii ce vor urma va fi modificat, pâna la disparitia respectivelor inadvertente, în raport de realitatile românesti. Concomitent vor fi înfiintate unitati operative cu profil antichimic si pirotehnic la Bucuresti, Brasov, Timisoara si Ploiesti. Începând cu data de 15 ianuarie 1951 se înfiinteaza Centrul de Instructie al Apararii Pasive a Teritoriului, prin Decizia ministrului afacerilor interne nr. 133 din 8 ianuarie 1951.

În anul 1952 au fost organizate, pe noua structura administrativ teritoriala, state majore regionale ale apararii antiaeriene, cu servicii specializate la nivelul localitarilor si unitatilor economice. În anii urmatori, de la bugetul centralizat al statului, se vor aloca importante sume pentru înfiintarea infrastructurii protectiei si apararii populatiei, mai ales pentru un eventual conflict armat. Spre exemplu în anul 1958 existau 2921 puncte de prim ajutor medical, 408statii de degazare, 413 depozite de materiale pentru degazare, 122 laboratoare sanitare, 6 baze de triere raniti si evacuati, un spital de evacuare raniti în jurul Capitalei, 25 statii de trnasfuzii pentru raniti în caz de bombardamente etc..

Modernizarea conceptiei apararii civile a populatiei, bunurilor si teritoriului în caz de conflict armat, dar si la dezastre, a fost impusa, în primul rând de ruptura provocata de evenimentele din Cehoslovacia din 1968, de catastrofele naturale care au lovit tara: inundatii, cutremurul din 1977, dar si de unele catastrofe industriale cum au fost marile incendii de pe platformele petrochimice si metalurgice. Asa încât, Legea nr. 2/1978, va consfinti aplicarea, în tara noastra a unei noi conceptii privind apararea civila, în aceasta perioada conturându-se doctrina pregatirii populatiei si a factorilor de decizie spre a raspunde unor situatii determinate de producerea dezastrelor, precum si privind protectia populatiei în caz de conflict armat.