Marți, 07 noiembrie, la nivel național, pompierii au gestionat 1.407 situații de urgență.
-
2510 2023
În această dimineață, salvatorii ieșeni au fost solicitați să acționeze pentru stingerea unui incendiu produs la o gospodărie din localitatea Hlincea, comuna Ciurea. Ajunse la locul solicitării, echipajele de stingere au constatat că flăcările se manifestau generalizat, la locuință și anexele din imediata apropiere, pe o suprafață de aproximativ 600 mp.
-
2310 2023
Din când în când se auzea un lătrat de sub pământ. Cu ultimele puteri, un cățeluș cerea ajutor. Din joacă, a ajuns, împreună cu cei cinci frați, într-un cămin de apă din curtea Spitalului Săveni. Speriați, doi dintre ei s-au refugiat într-o țeava cu diametru de aproximativ 15 cm și o lungime de peste zece metri. O femeie care le-a auzit strigătul de ajutor a sunat după ajutor la 112.
-
610 2023
Pentru a gestiona eficient orice situație de urgență, pregătirea continuă este cheia succesului. 150 de ofițeri pompieri din comanda subunităților și din centrele operaționale își vor consolida cunoștințele în activitatea de conducere a intervenției în primele etape. În acest sens, în următoarea perioadă vor fi organizate alte cinci serii, în fiecare sesiune fiind instruiți 25 de pompieri.
Proiecte cu Finanțare Externă
1407 intervenții în data de 07/11/2023
incendii
prim ajutor
descarcerare
Salvare
alte interventii