Efort sustinut din partea pompierilor nemțeni

Efort sustinut din partea pompierilor nemțeni

Astăzi, în jurul orei 10:30, pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei persoane și a 20 de vite surprinse sub dărâmăturile unui adăpost pentru animale, în satul Boiștea din comuna Petricani.


La locul indicat, s-au deplasat de urgență două echipaje de pompieri cu 1 autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și 1 ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț, precum și pompieri voluntari de la SVSU Petricani.


La ajungerea forțelor de intervenție, persoana (un bărbat de 63 de ani) era în exteriorul construcției. Victima a primit asistență medicală la locul evenimentului de la echipajul SMURD.


Până în acest moment, au fost extrase 10 bovine, iar salvatorii acționează pentru scoaterea celorlalte animale surprinse sub dărâmături.


Misiunea este în dinamică.

04.05.2020