Intervențiile din ultimele 24 de ore

Intervențiile din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, la nivel național, pompierii militari au gestionat 1.291 de intervenții în diferite situații de urgență. Dintre acestea, majoritatea au constat în acordarea de prim ajutor, astfel că 1.140 de persoane aflate în dificultate au primit asistență medicală de urgență de la echipajele SMURD.

 

În perioada de referință, salvatorii au acționat pentru stingerea a 30 de incendii, precum și în alte 214 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocare persoane sau animale, distrugere muniție neexplodată etc. Totodată, în cazul a 4 accidente rutiere, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină pentru extragerea persoanelor implicate.

 

Dintre cele mai relevante situații înregistrate, amintim:

 

  • Intervenția pompierilor sibieni pentru descarcerarea și acordarea primului ajutor medical victimelor unui accident rutier, petrecut pe DJ106, la ieșirea din localitatea Nocrich. În urma evenimentului rutier au rezultat 3 victime. Dintre acestea, 1 persoană era încarcerată și în stop cardio-respirator. Salvatorii au eliberat bărbatul din fiarele contorsionate, iar paramedicii SMURD au reușit să încheie manevrele de resuscitare cu succes. Toate cele 3 persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

 

  • De asemenea, tot în cursul zilei de ieri, pompierii giurgiuveni au fost solicitați să intervină în urma izbucnirii unui incendiu la un service auto din municipiul Giurgiu. În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta violent, cu degajări mari de fum, existând posibilitatea extinderii la un magazin aflat în imediata apropiere. Pompierii au intervenit prompt, astfel încât incendiul a fost stins în limitele găsite, fără să afecteze și alte bunuri.

 

În cursul ultimelor 24 de ore, au fost emise 2 atenționări meteorologice COD GALBEN,  1 avertizare meteorologică COD PORTOCALIU și 1 atenționare hidrologică COD GALBEN ce a vizat în principal fenomene de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale.

 

În urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice nu au fost înregistrate victime sau pagube însemnate.

 

Informații referitoare la măsurile de prevenire şi modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă de amploare sau dezastru pot fi obținute prin intermediul platformei https://fiipregatit.ro/ sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

 

 

  

SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

14.10.2020