Ziua Informării Preventive

Ziua Informării Preventive


Marți, 13 – Ziua Informării Preventive


Multe persoane sunt superstițioase și asociază ziua de „Marti, 13″ și „pisica neagră” cu ghinionul! Noi credem că „ghinionul” poate fi prevenit!


În majoritatea cazurilor, efectele unor situații de urgență pot fi limitate sau chiar eliminate dacă vă informați la timp și știți cum să acționați corect!


Începând cu anul 2011, IGSU s-a raliat iniţiativei desfășurată la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de marţi - 13 este marcată Ziua informării Preventive.


Derulată sub sloganul „Acasă în siguranță”, activitatea urmărește conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor privind apărarea împotriva incendiilor în locuință, cât și ce i-ar putea salva pe timpul nopții în cazul producerii unui incendiu (dotarea locuințelor cu detectoare de fum autonome și stingătoare de incendiu).


Campaniile derulate urmăresc implementarea obiectivelor parteneriatului „Împreună pentru Siguranţă” încheiat între IGSU, E.ON, respectiv Delgaz Grid, orientate spre dezvoltarea comportamentului preventiv şi a atitudinii proactive în rândul comunităţii, în special pentru reducerea semnificativă a numărului victimelor în cazul incendiilor la locuințe și altor situații de urgență.


Incendiile produse la locuințe pot fi prevenite, una dintre regulile care trebuie respectate obligatoriu fiind utilizarea corectă a instalațiilor și a echipamentelor electrice, a sobelor de încălzit sau a coșurilor de fum. Apelarea la specialişti, atunci când sesizăm probleme la instalaţiile electrice sau la mijloacele de încălzire, este, de asemenea, o măsură de prevenire foarte importantă. Orice improvizaţie, oricât de mică este aceasta, poate conduce la incidente cu repercusiuni.


Pentru mai multe informații utile despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență accesați portalul https://fiipregatit.ro/ sau descărcați aplicația DSU din Google Play Store și AppStore.


Pentru mai multe detalii cu privire la campaniile desfășurate de IGSU accesați:


https://www.igsu.ro/Comunitate/CampaniiInformare


https://youtube.com/user/InformarePreventiva


INFORMAȚII BACKGROUND


6775 de incendii la locuințe au avut loc în cursul anului 2020.


În mare măsură, evenimentele s-au produs în sezonul rece şi au avut un impact major asupra vieții, sănătății și bunurilor cetățenilor.


Pe timpul intervențiilor, anul trecut, 936 de persoane au fost victime ale incendiilor, dintre care 246 de adulți și 9 copii au decedat. Cele mai multe pierderi de vieți s-au înregistrat în rândul persoanelor de peste 70 de ani (116 victime), iar numărul cel mai mare de răniți s-a constatat în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 26 și 55 de ani (290 persoane).


Potrivit datelor centralizate la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în perioada ianuarie-decembrie 2020, principala cauză generatoare de incendii la locuințe este reprezentată de coșul de fum defect sau necurățat (31% dintre evenimente). În afara acestor situații, printre împrejurările care au condus la producerea incendiilor, se regăsesc și instalațiile electrice defecte (25%), mijloacele de încălzire improvizate sau nesupravegheate (12%), focul deschis (7%), fumatul (4%) și alte împrejurări (21%).

13.07.2021