Peste 1.900 de misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore

Peste 1.900 de misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore

 

Marți a fost o altă zi solicitantă pentru pompierii din întreaga țară, cele mai numeroase misiuni fiind derulate în zona București-Ilfov și în județele Constanța, Prahova, Cluj și Timiș.

 

La nivel național, 1.230 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD, cele mai multe situații fiind înregistrate în zona București-Ilfov (350 cazuri), urmată de județele Timiș (62 cazuri), Mureș (57 cazuri) și Sibiu (50 cazuri).

 

În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 483 de incendii, precum și în alte 200 de intervenții în sprijinul comunităților.

 

Din totalul celor 483 incendii care au avut loc ieri, 401 de intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, gunoi), fiind afectate peste 1.800 ha de teren și 145 ha fond forestier. Pe lângă suprafețele de teren afectate, a existat și 1 victimă care și-a pierdut viața într-un astfel de incendiu (în județul BC).

 

O atenție deosebită a fost alocată și accidentelor rutiere, echipajele de descarcerare acționând în 3 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme. În ciuda tuturor eforturilor depuse de salvatori, în ultimele 24 de ore, 2 persoane și-au pierdut viața (1 persoană în județul CT și 1 persoană în Capitală).

 

Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:

 

O intervenție care a presupus efort susținut din partea pompierilor a avut loc pe parcursul zilei de ieri, în județul Giurgiu, unde echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit la acoperișul unei case, în localitatea Joița. Salvatorii ajunși la locul evenimentului au constatat că flăcările se manifestau violent, la patru case și o anexă, pe o suprafață de 400 mp. După aproximativ trei ore, incendiul a fost stins, în limitele găsite, fără a fi înregistrate victime.

 

O misiune soldată cu o victimă a avut loc noaptea trecută, în județul Suceava, unde colegii noștri au intervenit pentru stingerea flăcărilor izbucnite la o casă, în localitatea Siliștea. În momentul sosirii echipajelor de intervenție, ardea generalizat imobilul, cu pericol de propagare la o locuință învecinată. Pompierii au lichidat flăcările, fără a se propaga la alte imobile, însă, din nefericire, în interior a fost găsită o persoană decedată.

 

Concomitent cu misiunile desfășurate, pompierii acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin operaționalizarea unor tabere mobile în localități din zona de frontieră, transport persoane și ajutoare materiale.

 

De asemenea, în data de 29.03.2022, pentru gestionarea afluxului masiv de persoane care au intrat pe teritoriul României la granița cu Ucraina și Republica Moldova, IGSU a angrenat un număr de 608 de pompieri și 218 mijloace tehnice.

 

În ultimele 24 de ore au fost transmise 37 de mesaje prin sistemul RO-ALERT, astfel: 2 mesaje de avertizare a populației, privind prezența animalelor sălbatice (urși), în județele: AG și BV; 35 mesaje privind producerea incendiilor de vegetație uscată în județele: AB, AR, AG, BC, BH, BN, BR, BT, BV, BZ, CJ, CL, CS, DB, DJ, GJ, GL, GR, IF, HD, HR, IS, MM , MH, NT, PH, SB, SM, SJ, SV, TR, TM, VS, VL și VN.

 

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

 

Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

 

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro

SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

30.03.2022