Săptâmâna Protecției Civile

Săptâmâna Protecției Civile

În acest an, la data de 28 februarie, sărbătorim 91 de ani de Protecție Civilă în România


Pentru marcarea acestui moment, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și inspectoratele pentru situații de urgență județene/București-Ilfov organizează, la nivel național, o serie de activități menite să dezvolte comportamentul preventiv. Cu acest prilej, cei interesați se pot familiariza cu măsurile și regulile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.


Derulare campanie „DETECTOR PENTRU VIAȚĂ”

DEBUT: 24 februarie (campania va continua și după încheierea Săptămânii Protecției Civile)

LOCAȚIE: în localități din județele în care s-au înregistrat un număr crescut de incendii la locuințe și victime (AB, BV, BT, CS, CL, CV, DB, HR, HD, IS, MM, MS, NT, OT, SV, TR, TM, TL, VS, VN)


MIERCUREA SIRENELOR – exercițiu de alarmare publică

DATA: 28 februarie

LOCAȚIE: la nivel național


Relansarea platformei naționale de pregătire pentru situații de urgență – „FII PREGĂTIT”

DATA: 1 martie

LOCAȚIE: sediul Ministerului Afacerilor Interne


Lansarea site-ului Platformei Naționale pentru Reducerea Riscurilor la Dezastre

DATA: 1 martie

LOCAȚIE: sediul Ministerului Afacerilor Interne


„ZIUA PORȚILOR DESCHISE” - Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu”, Boldești și Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „A.I.Cuza” își deschid porțile, pentru toți cei care doresc să se familiarizeze cu specificul armei care ne reprezintă și să aplice pentru o carieră în domeniul militar.

PERIOADĂ: 1 martie - Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă Pavel Zăgănescu Boldești

                      2 martie - Facultatea de Pompieri (Șos. Morarilor 3, sector 2, București)

LOCAȚIE: sediile unităților militare de învățământ


Cu această ocazie, participanții vor putea vizualiza sălile de clasă, amfiteatrele, laboratoarele de pregătire în situații de urgență (informatică, electrotehnică, teorie a arderii și comportare la foc, chimie, hidraulică și instalații de stingere a incendiilor), cabinetul pentru pregătirea de specialitate în descarcerare și acordare prim ajutor, poligonul de antrenament pentru stingerea incendiilor și pentru pregătirea psihofizică și de specialitate a pompierilor. Totodată, publicul doritor poate vizualiza și tehnica utilizată de salvatori în misiunile operative, dar și exerciții demonstrative de stingere și prim ajutor.


SALVAMONT - Acțiuni de informare a populației în zone turistice montane – inclusiv prin expunere de tehnică

PERIOADĂ: 24 februarie - 4 martie

LOCAȚIE: în zona pârtiilor din stațiunile montane


Acțiuni teoretice și practice de instruire în școli privind tehnicile de acordare a prim ajutorului și modul de comportare specific tipurilor de risc generatoare de situații de urgență

PERIOADĂ: 26 februarie - 04 martie

LOCAȚIE: la nivel național


Expoziție de Tehnică și Echipamente de Protecție

DATA: 2 martie, interval orar 9.00 – 17.00

LOCAȚIE: Parcul Alexandru Ioan Cuza, sector 3, București


MARATONUL RESUSCITĂRII - Acțiune de instruire a populației în acordarea măsurilor de prim ajutor


Maratonul resuscitării este un eveniment public organizat sub forma unui curs de prim ajutor de dimensiuni crescute, având ca scop creșterea gradului de conștientizare în rândul populației, asupra importanței dobândirii cunoștințelor de prim ajutor, prin instruirea unui număr cât mai mare de participanți.


În cadrul evenimentului, zeci de medici, pompieri paramedici, asistenți, formatori și voluntari ai Fundației pentru SMURD îi vor învăța pe cei dornici măsurile de prim ajutor în cazul unui stop cardio-respirator.

PERIOADĂ: 2-3 martie

LOCAȚIE: 2 martie – ParkLake Mall, București, interval orar 12.00 – 22.00

                   3 martie – Severin Shopping Center, Drobeta Turnu-Severin, jud. Mehedinți, interval orar 10.00 – 22.00


„ZIUA PORȚILOR DESCHISE” - subunitățile de pompieri își deschid porțile pentru toți cei dornici să cunoască și să se familiarizeze cu specificul armei care ne reprezintă.

PERIOADĂ: 24 februarie – 03 martie

LOCAȚIE: subunitățile de intervenție


Cu această ocazie, participanții vor vizualiza tehnica utilizată de pompierii salvatori în misiunile operative și, totodată, își vor reaminti măsurile și modul de comportare în cazul producerii diverselor situații de urgență.


47 de ani de la cutremurul din 1977 – Tur ghidat „Bucureștii și cutremurele”

DATA: 3 martie, ora 11.00

PUNCT DE ÎNTÂLNIRE: Statuia lui Ion Heliade Rădulescu din Piața Universității, București.

ÎNSCRIERI: https://forms.gle/5kC8gJWPg1R1MLpYA


Tur ghidat cu specialiști din cadrul Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Asociației Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri (AICPS).


Detalii eveniment, aici: https://infp.ro/doc/news/20240221/tur.pdf


Organizarea unor puncte de informare pentru cetățeni, destinate exersării/învățării măsurilor de prim ajutor de bază, utilizarea defibrilatoarelor, tratarea arsurilor, de informare preventivă, de promovare a ofertei educaționale și a programului „Salvator din pasiune”.

PERIOADĂ: 2 - 3 martie

LOCAȚIE: la nivel național


Organizarea exercițiilor de evacuare la instituții de învățământ, autorități publice etc.

PERIOADĂ: 26 februarie – 1 martie

LOCAȚIE: la nivel național


Inaugurare sediu Detașament Tecuci - prezentarea noului imobil multifuncțional, ce asigură condițiile optime pentru tehnica specifică de intervenție, respectiv pentru personalul care o deservește.


Această construcție vizează creșterea rezilienței infrastructurii critice de răspuns la dezastre și situații de urgență, respectiv consolidarea capacităților administrației publice în sensul reducerii riscului de dezastre și adaptării la schimbările climatice. Organizarea unor acțiuni de informare preventivă de tipul porți deschise, expoziție de tehnică


DATA: 2 martie

LOCAȚIE: sediul Detașamentului de Pompieri Tecuci - municipiul Tecuci, județul Galați



05.03.2024